Membrii consiliului
Oamenii care conduc Asociația NIA Neurodiversity Academy și proiectul Campus Lumya.
Steluța Moisescu
Președinte · membru fondator
Inițiator al proiectului Campus Lumya și mama unui adolescent cu autism. Coordonează direcția strategică a Asociației și relația cu partenerii instituționali, mediul academic și mediul de afaceri.
Ecaterina Vlad
Vicepreședinte
Contribuie la consolidarea guvernanței, la susținerea deciziilor strategice și la dezvoltarea proiectelor cu impact social.
Alin-Valentin Angheluță
Membru Board
Conferențiar universitar la Academia de Studii Economice din București și fost decan al Bucharest Business School. Contribuie la dimensiunea strategică a proiectului și la conectarea cu mediul academic și de business.
Echipa operațională
La maturitate operațională, pentru Faza 1 a proiectului, Campus Lumya va funcționa cu o structură de aproximativ 135–140 de angajați și colaboratori, asigurând resursa umană necesară furnizării serviciilor medicale, terapeutice, educaționale și de suport în condiții de calitate și siguranță.
Pentru anul 2026 este estimată o echipă de 80–90 de angajați, dimensionată etapizat, cu o creștere progresivă corelată direct cu numărul de beneficiari deserviți și cu extinderea graduală a serviciilor oferite.
Formare profesională internațională
Asociația NIA Neurodiversity Academy a semnat, în anul 2025, un acord de parteneriat educațional cu Western Kentucky University (SUA), pentru a facilita transferul de informații și competențe în ceea ce privește autismul și incluziunea economică și socială a persoanelor cu autism. Programul reunește reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, medici, psihologi, profesori, kinetoterapeuți, specialiști din domenii conexe și ONG-uri din domeniul autismului.
