Botez pentru zâmbete!

🥳 20 de căsuțe rezidențiale Lumya, care încep să se înalțe mândre pe terenul însorit de la Bolintin Vale, vor completa oferta de activități terapeutice, ocupaționale și medicale, ale campusului nostru pus la dispoziție adolescenților și adulților cu autism, primul și singurul centru de excelență din acest domeniu, pe care îl vom inaugura anul viitor.

Avem nevoie de creativitatea voastră! Tinerii care vor ajunge aici și care se vor familiariza, încet, cu spațiul primitor al fiecăreia dintre ele, trebuie să le poată identifica după un nume.

Acesta este motivul pentru care lansăm astăzi campania “Botez pentru zâmbete” iar fiecare dintre voi puteți veni cu o propunere de nume pentru prima căsuță a campusului. Și pentru a vă stimula imaginația, cel care va veni cu cea mai inventivă denumire, va primi nu doar o recompensă spirituală, premiul „Trofeul Inspirației”, ci și o plăcuță de onoare pe care o vom atașa la intrare, în căsuța “botezată” de acesta.

🏡 Săptămâna aceasta vom „boteza” Căsuța nr 1 unde vor locui doi tineri care vor experimenta un mediu sigur și empatic și își vor putea continua acolo activitățile începute în cadrul atelierelor campusului.

Fiind prima, noi ne-am gândit la ceva ce are legătură cu începutul. Sau nu? Vouă cum vi se pare? Aveți vreo idee? 💚

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *