The Smart, The Beautiful, The Bold

La începutul acestei săptămâni, în cadrul evenimentului organizat de Media Group MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Institutul Național de Statistică, am avut onoarea de a primi distincția „The Smart, The Beautiful, The Bold” — o recunoaștere pentru contribuția mea la creșterea gradului de conștientizare privind potențialul și nevoia de sprijin a tinerilor cu autism și pentru implicarea mea în sprijinirea acestei cauze.
Am spus în cadrul evenimentului că această distincție nu este despre mine. Este pentru fiecare tânăr cu autism care, în sfârșit, va avea șansa să își arate potențialul atunci când noi, ca societate, vom alege să îi înțelegem și să îi sprijinim. Este pentru fiecare părinte care își va regăsi puterea de a zâmbi atunci când nu va mai fi singur în fața provocărilor autismului. Este pentru fiecare frate și soră care nu va mai trebui să își înfrângă nevoia de a cere ajutor și sprijin moral în fața părinților copleșiți de ceea ce duc in fiecare zi, singuri.
Este și pentru fiecare persoană — coleg, prieten, vecin sau reprezentant al unei instituții — care va avea deschiderea de a oferi sprijin și încredere acestor tineri, oferindu-le șansa la o viață demnă.
Sunt profund recunoscătoare Excelenței Sale, Ambasadorul Statului Israel în România, domnul Lior Ben Dor, pentru onoarea de a-mi înmâna acest premiu .
Felicitări Ioana Gabriela Tiganescu pentru organizarea excepțională a acestui eveniment!
Progresul real vine din diversitatea de idei, opinii, din puterea de a accepta și îmbrățișa diversitatea. Tinerii cu autism gândesc și simt diferit. De multe ori îi condamnăm, considerându-i bolnavi. Dar ce bogăție ar putea reprezenta pentru societatea noastră dacă i-am înțelege și i-am sprijini să-și arate potențialul!
Campus Lumya este locul unde acest potențial va deveni vizibil și valorificat. Este locul unde ei vor fi sprijiniți să trăiască cu demnitate.
Felicitări fiecăruia dintre voi care își deschide sufletul pentru ei! Această distincție este pentru voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *