Campus Lumya în cadrul evenimentului UNSICAR
A fost o onoare și un privilegiu să prezint proiectul Campus Lumya în cadrul unui eveniment remarcabil organizat de UNSICAR (Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România). Am avut plăcerea de a întâlni o comunitate unită, empatică și profesionistă, iar organizarea și desfășurarea evenimentului au fost la cel mai înalt nivel.
Mulțumesc organizatorilor pentru invitație și pentru oportunitatea de a vorbi despre impactul pe care acest proiect îl va avea pentru tinerii cu autism din România – un loc unic, care va oferi servicii terapeutice, educaționale și rezidențiale, adaptate nevoilor persoanelor cu autism. De asemenea, le mulțumesc participanților pentru interesul arătat și pentru discuțiile constructive purtate.
Un moment special al serii a fost licitația cu tablouri realizate de copii în cadrul concursului „Aventuri în Siguranță”. Cu generozitatea organizatorilor, fondurile strânse au fost donate pentru susținerea construcției Campusului Lumya.
Mulțumim UNSICAR pentru valorile comune pe care le împărtășim și tuturor celor care au contribuit la acest succes! Împreună, putem construi o lume mai grijulie și mai incluzivă pentru toți!
Vă așteptăm alături de noi! Mai multe detalii despre proiect pe www.lumya.ro sau vizitând pagina Campus Lumya – Hope from NIA.
Lasă un răspuns